jump to navigation

Mocăniţa cu muzică clasică şi rock pe Valea Vaserului! August 2, 2012

Posted by agentiaploutos in Pe unde ne-am plimbat....
trackback

La Vişeu de Sus s-a născut, în urmă cu doi ani, un eveniment care îşi propune să intre în tradiţie, o inedită călătorie „muzicală” cu Mocăniţa care este un simbol al acelor locuri. Aşadar, în plină vară, curioşii, cei care sunt în trecere prin acest pitoresc colţ de ţară precum şi iubitorii muzicii sunt invitaţi la concerte inedite pe Valea Vaserului, menite să crească popularitatea zonei şi să atragă atenţia asupra potenţialului turistic din Vişeu de Sus.

Increase

 

Dacă anul trecut evenimentul a fost în iulie, anul acesta luna august va găzdui, preţ de două zile evenimentul. Aşadar cvintetul „Classis” al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, va fi acompaniat de această dată şi de grupul vocal „Anatholis”, iar împreună vor încânta audienţa pe data de 11 august 2011, în staţia Paltin.

Având un repertoriu foarte larg şi o vastă experienţă în organizarea de spectacole artistice, formaţia domnului Gergely compusă din două viori, o violă, un violoncel şi un pian, va oferi turiştilor piese celebre de muzică clasică, valsuri şi tangouri, şlagăre mondiale, canţonete italieneşti, muzică de film şi de divertisment. Strauss, Bach, Vivaldi, Tchaikovsky sunt doar câteva exemple din regalul simfonic ce va avea loc pe Valea Vaserului.

Increase

Periplul continuă cu un concert de muzică rock susţinut de cea mai iubită trupă de coveruri din Cluj-Napoca, „Hazard”. Acest fapt se datorează experienţei de peste 12 ani în muzică şi a celor peste 300 de concerte susţinute atât în club, cât şi la evenimente private. Repertoriul trupei, gândit cu atenţie astfel încât să includă cele mai îndrăgite piese de party ale anilor ’70, ’80, ’90 şi ale zilelor noastre, le-a adus apreciere în faţa unui public foarte divers.

 

 

Increase

 

 

 

 

 

 

 

 

„Hazard” este la a treia experienţă cu Mocăniţa, revenind de fiecare dată cu mare drag. Piesele lui Cher, Bon Jovi, Lenny Kravitz, Reamon sau Robbie Williams vor răsuna în mijlocul pădurii vineri, 24 august.

Increase

 

Iată şi programul evenimentelor:

Concertul clasic – sâmbătă, 11 august, în staţia Paltin (km 21,6). Plecarea din gara CFF Vişeu de Sus: ora 17.00. Participanţi: Cvintet de coarde şi pian „Classis” şi grupul vocal „Anatholis”. Întoarcerea aproximativ la ora 1.00 am în Vişeu de Sus.

Concertul rock – vineri, 24 august, staţia Paltin (km 21,6). Plecarea din gara CFF Vişeu de Sus la ora 17.00. Participanţi: Trupa de coveruri „Hazard”. Întoarcerea aproximativ la ora 1.00 am în Vişeu de Sus.

 

 

Sursa: http://www.business-forum.ro

 

Advertisements

Comments»

No comments yet — be the first.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: