Infotrip Arges, 18 decembrie 2011 – a doua parte February 29, 2012
Posted by agentiaploutos in Pe unde ne-am plimbat..., Vorbe....add a comment
Pensiunea Dracula, este situata in localitatea Capatineni, pe DN 7C la 1 km de cetatea Poenari a lui Vlad Tepes, la circa 6 km de Barajul Vidraru si in apropiere de Transfagarasan si lacul Balea.
Intr-un cadru pitoresc si plin de istorie, Pensiunea Dracula dispune de 180 locuri de cazare in camere duble, triple si camere cu mai multe locuri dotate cu televiziune prin cablu, grupuri sanitare proprii sau comune, telefon, balcon si in 16 casute cu pat matrimonial, twin, cu 3 locuri, sau apartamente.
In restaurantul Pensiunii Dracula cu o capacitate totala de 300 locuri si pe terase se pot servi delicioase preparate traditionale si cu specific zonal.
Pranzul nostru a fost servit de gazde imbracate traditional. Un brad inalt, stufos, impodobit cu dragoste ne veghea masa si ne intregea atmosfera de Sarbatori. Povestea bucatelor nu poate fi exprimata in cuvinte, un arsenal de arome si gusturi care ne-a invins orice rezerva. Exact cum spuneam, ca ne tachina mereu Gabi Radu, oamenii din Arges pregatesc bucatele ca pe vremea bunicilor, nu aduc marfa cu E-uri de la supermarketuri cum patim in judetele de larga concentrare turistica (Prahova, Brasov). Eu nu am mai mancat atat de bine de cand traiau bunicile mele, Dumnezeu sa le odihneasca.
Camerele primitoare se preteaza taberelor de tineret. Patronii ne-au explicat ca o fundatie organizeaza pe tot parcursul verii tabere in cadrul carora copiii invata echitatie, alpinism, fac excursii montane, concurs de ciclism, de desen, tir cu arcul, cursuri de ecologie, etc.

Unii dintre colegii nostri cu state vechi in turism au fost fascinati de camerele cu 6 – 8 locuri, gatite in rosu intens, care i-au dus cu gandul la petreceri private, ghidusii studentesti sau mici orgii. Deh, “vrabia malai viseaza” – intre timp patronii ne explicau de ce au optat pentru camere cu mai multe locuri in care copiii sunt mai usor supravegheati mai ales ca la ei vin si copii de gradi. Taberele sunt pe diferite categorii de varsta si diverse optiuni, muzica, limbi straine, etc. Gandurile de orgie s-au stins asadar cu aceasta explicatie si a ramas doar satisfactia orgiei culinare !
Dupa popasul de pranz pornim spre Curtea de Arges.
Vizitam Manastirea Curtea de Arges.
Dintre toate monumentele ce dadeau stralucire Argesului vechilor voievozi, se poate spune fara gres ca manastirea cladita de Neagoe Basarab (1512 – 1521) este cea mai insemnata constructie de arta si arhitectura bisericeasca. Pronaosul este amplu prevazut cu trei turle deasupra si 12 coloane la interior. Fatadele sunt impartite in 2 registre decorate cu panouri, rozete si chenare din piatra scluptata cu motive geometrice si vegetale de origine armeano-georgiana si constantinopolitana. Ne-am dus si ne-am inchinat la moastele sfintei Filofteia, sfanta adolescenta care vegheaza aceste locuri, iubita de localnici pentru bunatatea si smerenia de care a dat dovada in scurta viata.
Fantana Mesterului Manole ne-a amintit balada analizata in scoala, am vorbit de mitul bogumilic si de credinta balcanica a Raului care se impleteste cu Binele.
Veche cetate de scaun a Tarii Romanesti, resedinta primilor Basarabi adaposteste valoroase monumente de arta ce-i aduc faima de mare centru turistic, un adevarat muzeu al istoriei romanesti, realizat intr-un cadru pitoresc natural.
Scoase la iveala prin sapaturi efectuate intre 1911-1920 ruinele evoca puternic perioada in care orasul era capitala Tarii Romanesti. Curtea domneasca a fost refacuta in jurul anului 1330 o data cu zidirea in imediata apropiere a Bisericii domnesti.
Dupa incursiunea istorica, din nou turism.
Pensiunea “Casa domneasca” – proprietatea de familie a D-lui Grecu unde ne intampina de data aceasta, D-na Grecu. Aici tema nu mai e acvatica ci PRINCIARA. Bun gust din nou, lux gandit nu coplesitor, caldura de casa boiereasca, fiecare lucru ales cu dragoste, din dragoste. Mai bine lasam prezentarea lor:
„Pe Arges in jos,
Pe un mal frumos….” ….
asa incepe si povestea Pensiunii Casa Domneasca****….
Nascuta din dorinta de a crea ceva unic si deosebit in „Orasul regilor” – asa cum ne place noua argesenilor sa ne numim orasul – Pensiunea Casa Domneasca**** a fost construita in anul 2007, in apropierea Bisericii Domnesti si a Ruinelor domnesti San Nicoara, pe o colina la poalele careia se intinde municipiul Curtea de Arges in toata splendoarea lui…
Numele pensiunii a fost inspirat de locul in care aceasta este amplasata, in chiar centrul istoric al primei capitale a Tarii Romanesti de la Curtea de Arges, atestata documentar la 1330. Dar, denumirea aleasa pentru Pensiunea Casa Domneasca****, sugereaza totodata si un anume standard la care ar trebui sa se astepte oaspetii care ne calca pragul.
Casa in sine, se doreste a fi altceva din punct de vedere turistic, o casa adevarata, intima si calda, primitoare si odihnitoare astfel incat oaspetii nostri sa se simta ca acasa.
Locul in care este amplasata Casa Domneasca****, in chiar centrul orasului (la o distanta de numai 150 m pana in piata publica din fata Curtii Domnesti), dar intr-o zona patriarhala, inconjurata de multa verdeata si extrem de linistita, pe o colina care da o tinuta impunatoare constructiei, imprima unicitate locatiei noastre. Aici, oaspetii nostrii au sentimentul ca sunt intr-o alta lume, mai pura, mai proaspata si lipsita de poluare, dar in acelasi timp incarcata de istorie.
Facilitatile moderne ale casei (piscina acoperita, jacuzzi, sauna, masaj, sala de fitness, internet wireless, televizoarele LCD), impreuna cu decorurile clasice, semineul si muzica ambientala, fac din Casa Domneasca**** locul ideal pentru odihna si recuperare dupa efectele provocate de stresul omniprezent in viata noastra.
La Pensiunea Casa Domneasca**** va astepata o atmosfera plina de caldura si eleganta, creata atat prin decorurile si materialele folosite, cat si de amabilitatea personalul nostru, astfel incat sunteti mereu tentati sa reveniti asa cum o fac cea mai mare parte a oaspetilor nostri care revin acum in calitate de prieteni..
Daca veti alege sa ne treceti pragul, suntem convinsi ca veti intelege de ce sloganul nostru este „Aici esti rege!”.
Nu stiu daca rege dar in mod sigur esti un oaspete primit cu dragoste.
Dupa acest lung si obositor drum, acasa la Cornul Vanatorului unde ne asteapta o cina imbelsugata.
Infotrip Arges, 17 decembrie 2011 February 24, 2012
Posted by agentiaploutos in Vorbe....add a comment
In perioada 17-20 decembrie 2011, Asociaţia Profesională de Turism şi Alimentaţie Publică cu Vocaţie Europeană Piteşti a organizat Sărbătoarea tradiţional-românească “Ignatul la argeşeni”.
Complexul Cornul Vanatorului din padurea Trivale ne-a gazduit cele 3 seri cat a durat infotripul in camere spatioase si calde, dotate cu TV si frigider. Dimineata micul dejun continental, satios si proaspat ne dadea energie pentru lunga zi de colindat care incepea la 9 si se sfarsea in jur de 19.
Situat in inima padurii Trivale, in liniste plina de vegetatie si puternic ozonata specific zonei montane, restaurantul Cornul Vanatorului imbina armonios modernul cu stilul rustic (vanatoresc) la care se adauga frumusetea cadrului natural superb al padurii Trivale care reprezinta punctul terminus al plimbarilor in aer liber al pitestenilor si turistilor la cca. 800 m distanta de Gradina Zoo a Mun. Pitesti si la cca. 1000 m pana la schitul monahal din Trivale, datat din sec. al XVII – lea.

In alegerea momentelor de relaxare si destindere se poate opta in cadrul Complexului Turistic Cornul Vanatorului pentru Gradina de Vara de circa 500 locuri la mese din care 300 acoperite, pentru saloanele superbe ale restaurantului: Salonul Monden (500 locuri), salonul Regal (350 locuri), Crama (150 locuri), Salonul Oval cu terasa (100 locuri), Salonul Alexandru (200 locuri), Salon Belvedere (300 locuri), Salonul Vanatoresc (60 locuri), Salonul Business Class (30 locuri), Bar de Zi, Bar de Noapte, centru S.P.A.
Saloanele restaurantului ofera posibilitatea organizarii unor evenimente, mese festive, cocktail-uri, intalniri de afaceri, simpozioane, team building-uri, ce pot fi insotite de o lista de bucate cu gustoase preparate din care puteti sa alegeti o mancare traditionala, cu specific vanatoresc sau specialitatile casei, insotite de vinuri din toate podgoriile tarii, servicii oferite de un personal de inalta tinuta.

Bucataria restaurantului amenajata la nivelul exigentelor actuale dar si bucatari de mare tinuta profesionala cu experienta in bucataria traditionala romaneasca dar si internationala satisfac toate gusturile gastronomice ale clientilor.
Serviciul de cazare pune la dispozitia turistilor:
* 10 bungalow-uri de 2**
* 18 camere hotel 2**
* 52 camere hotel 3 *** superior
Infotripul a debutat pe 17 decembrie seara, cu o frumoasa primire la Cornul Vanatorului, o cina festiva cu produse traditionale si un vin alb demisec care a dezlegat limbile participantilor si le-a pus jar pe talpi perechilor si neperechilor de participanti care s-au intrecut pe ritmuri mai vechi si mai noi. Ritmurile noi au fost aduse de majoratul unei domnisoare, eveniment care se petrecea in acelasi salon cu info-ul nostrum, ritmurile mai vechi au fost aduse de D-na Cornelia, istoric, colaboratoare a D-lui Botila si de noi, dinozaurii turismului romanesc in frunte cu Tomita (BTT, Magest).
Va urma…
This slideshow requires JavaScript.
Revelion 2012 la Moroieni February 3, 2012
Posted by agentiaploutos in Vorbe....Tags: catel, moroieni, revelion
add a comment
Revelionul de anul acesta ( 2012) la Moroieni nu a fost un Revelion Neconformist cum a fost cel de anul trecut. Eu l-as numi un Revelion Tragi-Comic deoarece administratorul Huzu Costin si-a petrecut noaptea dintre ani impreuna cu un turist venit la Revelion si pagubit din cauza bombelor si artificiilor, de sufletul canin pe care il iubea ca pe un copil. Catelul Ursu a fugit de zgomotul infernal de la bombe si artificii in munte, in padure. Huzu impreuna cu stapanul lui Ursu au urlat toata noaptea in padure : URSU, URSU , URSU !
Sa va spun ca si eu, venita la 2 zile dupa plecarea inlacrimata a parintilor lui Ursu , a prietenilor lor si a Nasului Florin, sponsor si organizator al Revelionului la Moroieni, am impanzit localitatea cu afise?! Pe afise scria ceva despre catel, recompensa si era o poza. Cu experienta din campaniile electorale, am lipit in timp record si pe un frig de ingheta sangele in vine, nu si aracetul pregatit profesional, afisele cu URSU. Costica Stefanescu ( Eximtur) poate povesti mai mult despre geanta cu aracet iar Dragos Gheorghe( Himalaya) isi poate aminti despre conflictul lui din 1996 pe afisele cu Emilu’ – eram pe vremuri cei mai buni nu doar in turism , chiar si la lipit afise.
A doua zi, o femeie de “Bine” ( cine isi mai aminteste de ” oamenii de bine”- il asteptam pe la firma sa mai povestim despre acele vremuri), a sunat. Se gasise catelul. Cred ca era gasit de la Revelion dar nu s-a stiut de telefon, de stapan, ca il vrea cineva, ca mai da si recompensa… Dupa acest Revelion canin, s-au lansat bancuri despre cum vine ursul si cum Huzu impreuna cu alt nebun striga “ursu”3-4 ore in noapte, urcand si coborand poteca din padure… Multi localnici din Moroieni nici acum nu cred ca Ursu e caine si nimeni nu a vazut ursul in noaptea de Revelion. Ei sunt convinsi ca ne-a vizitat ursul cel adevarat, salbatic nu domestic, in noaptea de Revelion. Asta e. Gura lumii nici pamantul nu o acopera !
Acum Ursu e acasa, ingrijit si iubit, ca un copil iar noi ii asteptam pe stapani impreuna cu Florin – Nasul Sponsor oricand vor o gura de salbaticie. Oare Ursu mai vrea? Ursu cainele. Ursul urs sigur mai vrea.
Nu am poze de la Revelion , asa ca pun cateva poze din vacanta de dupa Revelion. Luca si Astrid sunt atat de fericiti incat e clar ca oricine e in vacanta la noi, e macar multumit (daca nu isi pierde un suflet drag) !
This slideshow requires JavaScript.





































































